#cc9f53

Nimic nu este de vânzare

După câteva săptămâni de stabilire a pieței țintă, a segmentului dorit, de învățare a tot ce este de știut și de discuții cu oameni din domeniul imobiliarelor, consilierul tău îți dă vestea proastă: nu există nimic de vânzare care să corespundă criteriilor tale.

Ce faci atunci?

Ar trebui să mergi mai departe? Să începi să cauți în altă parte a orașului? Aștepți până când apare ceva potrivit pe piață? Bineînțeles că nu.

Pur și simplu cumperi o proprietate care nu este de vânzare din punct de vedere tehnic! De multe ori, atunci când o proprietate este listată, este deja prea târziu. În acel moment, ești în competiție cu alți potențiali cumpărători și lucrezi cu un vânzător care a stabilit un preț de achiziție pe care ar putea dori să îl respecte.

Când vezi un val care merită să fie călărit într-o anumită zonă, nu aștepta semnul “De vânzare”.

Du-te tu după el. De multe ori, semnul “De vânzare” nu ajunge niciodată în piață pentru că alți oameni au recunoscut tendința înaintea ta și ți-au luat-o înainte. Problema aici este legată de imobiliare și de cumpărarea corectă a acestora. Nu este vorba despre faptul că este de vânzare sau nu.

Ai auzit de zicala “totul este de vânzare, la prețul potrivit”? Ei bine, același lucru este valabil și aici. Multe dintre proprietățile pe care le-am vândut, nici măcar nu erau listate pentru vânzare. Toate au fost achiziționate făcând prima mișcare și contactând proprietarul. Cum faci asta?

CONTACTEZI PROPRIETARUL

Atunci când începi să investești în imobiliare, îți vei da seama rapid că nu există intimitate în această lume. Vorbesc serios. În mai puțin de 5 minute pe internet, poți să-ți evaluezi cu destul de multă precizie (acum că ai cunoștințe solide pe partea asta) casa în care locuiești, câți metri pătrați are, câte dormitoare și băi (partea asta chiar nu e grea), cât ai plătit pentru ea și când, cum arată, unde este situată și, în multe cazuri, poți vedea o fotografie aeriană reală a acesteia, făcută cu dronă!

Surprinsă?

Ei bine, nu pentru prea mult timp, deoarece acesta este exact tipul de informații pe care le poți extrage de pe internet în timp ce investighezi proprietăți inomiliare.

Tot ceea ce am menționat în paragraful de mai sus este o chestiune de interes public.

Niciuna dintre sursele pentru a găsi aceste informații nu este ilegală sau dubioasă. Ceea ce vreau să spun aici este simplu: dacă eu pot afla aceste informații despre casa ta, tu le poți afla despre orice clădire pe care ești interesată să o cumperi. Asta include numele, adresa și numărul de telefon al proprietarului.

Aceasta este o modalitate ușoară de a afla informații despre o proprietate și este întotdeauna mai bine să știi cât mai multe. Poți, de asemenea, să adopți o abordare directă și să întrebi rezidenții, administratorul proprietății, agenții imobiliari care lucrează în zonă, primăria etc.

Uneori, când cauți proprietari, poți descoperi că proprietatea este deținută de o corporație, nu de o persoană. Nu lăsa ca acest lucru să te oprească. Poți obține chiar mai ușor numele, adresa și numerele de telefon ale unei persoane de decizie din companie. Nimic nu este secret! Odată ce ai suficiente date despre o proprietate, vei dori să îl suni pe proprietar. Acesta este cel mai bun mod de a afla mai multe despre o proprietate și de a vedea dacă proprietarul ar accepta o ofertă.

Să dai un telefon poate fi înfricoșător la început, dar nu și dacă ești cinstită de la început. Nu este nevoie să faci step dance (cel mai probabil).

Doar întreabă și fii pregătită pentru respingere. Pentru a te ajuta să treci prin prima conversație cu proprietarul, sunt câteva întrebări standard, menite să te ajute. Dar ține minte, scopul primului apel telefonic este de a încerca să educi vânzătorul și să construiești o relație.

Lasă-mi un mesaj dacă ești interesată să le afli și ți le ofer cu drag.

Există 2 tipuri de vânzători:

  • unul de încredere
  • celălalt neîncrezător

Unii oameni îți pot da o mulțime de informații și asta ajută. Alții pot fi secretoși și nu vor să divulge nimic. În orice caz, notează cu exactitate toată conversația, deoarece ceea ce se spune în această conversație este foarte important pentru orice negocieri viitoare.

ÎNVĂȚAREA CONTINUĂ

Nu este atât de important dacă primul contact cu un proprietar de imobil duce sau nu la o eventuală achiziție. Întregul exercițiu merită. Poți învăța doar practicând.

Am constatat că, indiferent cât de mult cred că știu despre o piață, întotdeauna ies din conversațiile cu proprietarii de imobile știind mai multe decât știam înainte. Vei fi surprinsă de cât de repede vei ajunge să cunoști o piață sau segment vorbind cu proprietarii de imobile din cadrul acesteia.

Ca un beneficiu secundar, știu, de asemenea, că am stabilit o altă rețea întreagă de persoane pentru viitoarele piste. Am găsit mai multe proprietăți în acest fel. Una dintre proprietățile pe care le dețin în prezent am cumpărat-o de la o proprietară care voia să o vândă repede pentru că avea nevoie de bani.

E posibil să nu cumperi o proprietate pentru care ai contactat inițial vânzătorul. În schimb, poți ajunge să cumperi o altă proprietate aflată poate la câțiva metri sau kilometri distanță. Acest lucru se întâmplă destul de des. Întregul proces constă în a deveni expert, în a-ți pune antene și în a obține o acțiune, așa că nu te descuraja dacă primele tale apeluri sunt respingeri. Sunt cele mai bune lecții, știi deja. Cu cât mai multe NU-uri obții, cu atât vei deveni mai expertă într-o piață.

E ca la pescuit. Pui viermele în cârlig, îl arunci și vezi ce se întoarce. În cele din urmă unul sau doi vor mușca și atunci începi adevărata acțiune. Și acesta este punctul central al investițiilor imobiliare, determinarea evaluării inițiale a proprietății.

Sunt Diana Ignat, fondatoarea Programului Real Women Love Real Money.  În calitate de mamă, antreprenor, proprietar de imobile și investitor, sunt extrem de fericită să împărtășesc aceste cunoștințe cu tine. Programul Real Women Love Real Money are la bază conceptul Mai Puțin Înseamnă Mai Mult și este construit ca suport pentru toate femeile ambițioase și ocupate care doresc să creeze abundență de durată. Programul îmbină o consiliere financiară sistemică, pornind de la obiective personale și culminând cu obținerea de venituri pasive. Creezi astfel spațiu pentru a te putea dedica cu adevărat lucrurilor importante pentru tine.

#cc9f53

Featured Post

Telefon: + 40 727 730 497 
Email: contact@dianaignat.ro

O să-ți placă Newsletter-ul meu! Introdu-ți email-ul.

ABONARE