Când eram eu mică, atunci când mergeam în concediu, apelam întotdeauna la o agenție care avea cuvântul  ‘happy’ în denumire și care o avea ca angajată pe Iulia. 

Eu îi spuneam Iuliei unde vrem să mergem, câte zile, unde am vrea să ne cazăm, ce am vrea să vizităm etc. Iulia îmi dădea 2-3 variante informate din care alegeam. 

Acum, treaba asta nu mai există. Ne facem singuri designul excursiei, cazările etc. Chiar dacă ne-am trezit cu surprize neplăcute, de care recunosc că nu am avut parte atunci când lucram cu Iulia. Gen să constatăm la fața locului că parcarea costă cât un sfert dintr-o noapte de cazare. Sau că hotelul ales era fix lângă o gară, deși era în centrul orașului.

Multe hoteluri folosesc două metode cel puțin parșive, pe care le descoperi șocat, la fața locului:

• Tarifarea fracționată – împărțirea prețului pe componente fără a-ți dezvălui totalul
• Tarifarea incompletă – expunerea unei porțiuni a prețului la începutul perioadei de decizie, nedezvăluind celelalte componente decât după ce clienții se apropie de finalizarea alegerii (sau chiar numai când își fac ieșire din hotel). 

Desigur că nu doar hotelurile folosesc aceste practici. Sunt sigură că ai putea înșira câteva alte industrii, așa, rapid.

Ambele practici exploatează neatenția consumatorului, pe modelul ‘te-am prins, al meu ești’. 

Ambele practici ar putea fi eliminate cu totul dacă Dezvăluirea Inteligentă ar acoperi în întregime acest spațiu.

“Dezvăluirea Inteligentă se referă la comunicarea în timp util a unor date și informații complexe, în format standardizat și lizibil prin citire automată, în moduri care le permit consumatorilor să ia decizii informate.”

Desigur că nu ne referim la preferințele tale intime. Dacă ai o pasiune secretă pentru vecina ta, ai tot dreptul să nu faci publică informația.

Dar dacă vrei să-ți vinzi casa, există o listă lungă de lucruri pe care nu ar trebui să le poți ține secrete.

Cum ar fi:

• Țevi de plumb în instalația de apă
• Peretele din spatele dulapului mucegăit
• Un acoperiș prin care se infiltrează apa când plouă

Toate aceste lucruri, și altele de genul, trebuie dezvăluite. În termeni juridici, se numește informarea terților în legătură cu chestiuni pertinente. Un fel de vicii ascunse. 

Deși acest lucru este reglementat juridic și deci, obligatoriu, vânzătorii o fac cu inima strânsă. În toate contractele comerciale pe care le-ai semnat până acum, ai dat și tu, undeva în josul paginii, de un text scris mărunt.

Textul scris mărunt conține informații pe care vânzătorul trebuie să ți le comunice, dar pe care nu ar vrea ca tu să le știi. 

Textul scris mărunt este locul unde găsești DEZVĂLUIRILE. 

Pe piețele mature din punct de vedere economic, aceste lucruri sunt bine reglementate. Autoritățile statului dedică enorm de mult timp deciziilor privind ce anume trebuie dezvăluit în orice situație juridică imaginabilă și inimaginabilă.

Cu alte cuvinte, există reguli clare de dezvăluire a informațiilor.

Și pe piețele financiare. Și pe cele imobiliare. Și pe cele turistice. Și pe cele alimentare. Și pe cele educaționale. Pe toate piețele.

Pentru că alegerea unei vacanțe floare la ureche comparativ cu alegerea creditului ipotecar. 

Ca impact în buget mă refer. Că dacă-ți strici o vacanță, mai treacă-meargă. Dar lucrurile se schimbă complet atunci când vrei să-ți cumperi o casă. Sau când alegi apartamentele în care vrei să investești. Sau alte produse financiare care ți se par ție atractive.  

De exemplu, dacă-ți cumperi o casă pe credit, e bine să știi că creditele ipotecare au numeroase detalii specifice, foarte importante, dar greu de procesat pentru consumatori. Asta pentru că creditorii nu afișează online detaliile complete privind prețurile lor.

Prin simplul fapt că nu ai informațiile la dispoziție în mod transparent, poți ajunge să plătești chiar și cu cca 100 euro sau mai mutl lunar la o rata la bancă, doar pentru că nu ai avut cum să afli care e varianta de creditare cea mai potrivită pentru tine. Și o plătești lunar nu doar o dată pe an, ca în cazul vacanței. 

Așa că nu te mira că există profesii extrem de activă și bine-venită cum ar fi cea a brokerilor de credite ipotecare sau cea a consultanților financiari, imobiliari și de investiții, în timp ce agenții de turim sunt, din păcate, pe cale de dispariție.

În țările dezvoltate, există cerințe obligatorii de dezvăluire a informațiilor. Întrebarea care se pune însă este cum să se ceară dezvăluirea unor astfel de informații. 

Acest lucru ține întotdeauna de arhitectura alegerii.

O dezvăluire obligatorie s-ar putea să nu facă bine nimănui dacă este prezentată cu litere minuscule și în niște termeni de specialitate pe care nimeni nu-i înțelege.

Cum reușesc autoritățile să facă acest lucru? Prin standardizarea informațiilor respective. În cazul pieței de credit, de exemplu, ai putea crede că raportarea dobânzii percepute asupra unui împrumut e o treabă simplă. Dar nimic nu poate fi mai departe de adevăr. 

Până în 1968, împrumutătorii din SUA, că tot e azi ziua Americii, aveau un grad înalt de flexibilitate în modul cum indicau rata dobânzii percepute. Mai exact, fiecare bancă pe limba ei, iar dacă era cineva care nu înțelegea care era diferența, aceia erau, desigur, consumatorii. Ca să remedieze problema, Congresul a introdus ‘Legea adevărului în creditare’, care le impunea tuturor împrumutătorilor să declare ratele dobânzii folosind aceeași formulă.

Toată bâncile folosesc aceeași formulă.

Așa s-a născut “DAE” – dobânda anuală efectivă.

Este un exemplu minunat de arhitectură a alegerii pentru că împrumutații pot să compare, de atunci, costul creditării uitându-se doar la un singur procent: DAE

Chiar și așa, această metodă simplă se gripează atunci când instrumentele de împrumut devin complicate. Costul unui credit ipotecar nu este exprimat în totalitate de rata dobânzii, dobânda poate fi variabilă. Pe lângă dobânda inițială, împrumutații trebuie să știe cât de repede poate să se schimbe rata dobânzii, ce rate ale dobânzii de piață pot să declanșeze majorări de plată ale creditului (a-propos, sincer, știi ce înseamnă ROBOR?).

Plus o sumedenie de alte detalii, cel mai probabil ascunse în textul cu litere mici, dar pe care am stabilit că vânzătorul ar vrea ca tu să nu-l citești, nu? 🙁 

Care ar putea fi soluția?

Autoritățile creează un contract standard în care toate condițiile sunt reglementate iar excepțiile scoase în evidență.

De exemplu, formularul standard pentru contractul de închiriere a unei locuințe. 

Acestea stabilesc ce anume se consideră a fi normal, de pildă un depozit de garanție cât chiria pe o lună, care trebuie returnat chiriașului într-o perioadă stabilită după ce acesta a plecat din locuință și și-a achitat la zi toate obligațiile aferente etc. 

Abaterile de la contactul normal trebuie adăugate manual și agreate de ambele părți, evitându-se astfel utilizarea neatentă o retoricii lui ‘mi-e indiferent’.

Avantajul este că prin reglementare, în calitate de consumator, poți cu ușurință să compari ofertele furnizorilor concurenți.

Este o idee care se poate aplica cu succes în toate domeniile ce țin de servicii. Mai ales a celor financiare și imobiliare.

Tu cum îți alegi locuința?

Dar apartamentele în care investești?