Un dialog poate avea tipare diferite. Dar cel mai probabil un dialog sănătos nu înseamnă a încerca să-i impui celuilalt punctul tău de vedere. Mai mult decât atât, înseamnă să știi renunți la cunoștințe, opinii care nu-ți mai sunt de folos. Înseamnă să fii flexibil mai degrabă decât consecvent. 

A fi capabil să gândești este o capabilitate pe care ți-o dezvolți în timp.

Dar să reușești să regândești ceea ce știi deja, este o artă. 

O artă care te poate ajuta să generezi soluții noi la probleme vechi. O artă care te ajută să fii fericit, în familie, la locul de muncă, în viață. O artă care te ajută să înveți în permanență noi lucruri. O artă care te învață să trăiești cu mai puține regrete.

Arta de a regândi este un semn distinctiv al înțelepciunii – vei știi când este timpul să renunți la unele dintre cele mai prețioase instrumente ale tale – și la unele dintre cele mai prețuite părți ale identității tale. 

Lipsa flexibilității în gândire ne provoacă suferințe foarte mari. Orice rutină, orice mecanism automat, independent de beneficiile materiale pe care le generează, are un revers al medaliei. 

Poate crezi că doar Maria Callas a suferit o profundă criză identitară atunci când a rămas fără voce. Cel mai probabil faptul că nu a știut, nu a putut sau nu a dorit să găsească o nouă cale care să dea sens existenței ei, i-a scurtat viața într-un mod atât de tragic.

Dar și Mike Lazaridis a avut cam aceeași soartă. Probabil că nu ai auzit de Mike până acum, dar de BlackBerry ai auzit cu siguranță. 

De la o vârstă fragedă, era clar că Mike era un fel de vrăjitor al electronicii. În liceu, când profesorii săi aveau televizoare stricate, îl chemau pe Mike să le repare. Cu doar câteva luni înainte de a-și termina facultatea de inginerie electrică, Mike a făcut ceea ce mulți dintre marii antreprenori ai epocii sale ar fi făcut: a renunțat la facultate. 

Primul succes al lui Mike a venit atunci când a brevetat un dispozitiv pentru citirea codurilor de bare de pe peliculele de film, care a fost atât de util la Hollywood încât a câștigat un premiu Emmy și un Oscar pentru performanță tehnică. 

Aceasta a fost o nimica toată în comparație cu următoarea sa mare invenție, care a făcut din firma sa compania cu cea mai rapidă creștere de pe planetă. 

Dispozitivul emblematic al lui Mike a atras rapid un număr mare de clienți fideli, de la Bill Gates la Christina Aguilera. 

„Mi-a schimbat literalmente viața”, a spus Oprah Winfrey. „Nu pot trăi fără el”. Când a ajuns la Casa Albă, președintele Obama refuzat să-l cedeze Serviciului Secret, atât de prețios i s-a părut.

Mike Lazaridis a visat la ideea BlackBerry ca dispozitiv de comunicare fără fir pentru trimiterea și primirea de e-mailuri. 

În vara anului 2009, BlackBerry reprezenta aproape jumătate din piața smartphone-urilor din SUA. În mai puțin de 5 ani, până în 2014, cota sa de piață s-a prăbușit la mai puțin de 1%. 

Vă sună cunoscut? Tocmai asistatăm recent la o situație similară. Tot în zona tehnologiei.

Când o companie se prăbușește astfel, nu putem identifica niciodată o singură cauză a căderii sale, așa că tindem să o antropomorfizăm: BlackBerry nu a reușit să se adapteze. 

Dar nu BlackBerry nu a reușit să se adapteze. Mike nun a reușit să se adapteze. 

Companiile nu se adaptează. Oamenii se adaptează. 

Ca și Maria Callas, Mike, în calitate de cofondator, președinte și co-CEO, a fost responsabil de toate deciziile tehnice și de produs privind BlackBerry. Deși gândirea sa ar fi putut fi scânteia care a aprins revoluția smartphone-urilor, luptele sale proprii cu abilitatea de a regândi au sfârșit prin a termina oxigenul din compania sa și practic prin a-i stinge invenția. 

Unde a greșit Mike? Tot acolo unde a greșit și Maria Callas. Tot acolo unde ne ducem și noi, fiecare dintre noi, luptele zilnice.

Majoritatea dintre noi ne mândrim cu cunoștințele și expertiza noastră și cu faptul că rămânem fideli credințelor și opiniilor noastre. 

Acest lucru are sens într-o lume stabilă, în care suntem recompensați pentru convingerea în ideile noastre. Problema este că trăim într-o lume care se schimbă rapid, în care trebuie să petrecem la fel de mult timp regândindu-ne ca și gândind. 

Regândirea presupune însușirea unui set de abilități, dar și o mentalitate. 

Avem deja multe dintre instrumentele mentale de care avem nevoie la îndemână.

Trebuie doar să ne amintim să le scoatem din magazie și să îndepărtăm rugina de pe ele. 

Unul dintre instrumente, și posibil cel mai eficient, este dialogul cu una sau mai multe persoane de încredere. 

Pentru că suntem ființe umane, fragile, e nevoie să ne susținem reciproc. E nevoie de dialog. E nevoie să stăm de vorbă unii cu alții. Noi toți, în viața noastră de zi cu zi, ducem lupte asemenea lui Mikei și asemenea Mariei. Învățăm un drum, o cale, o metodă, performăm bine sau mai puțin bine, și apoi, se schimbă ceva în jurul nostru. Și lumea pare că se prăbușește. Uneori schimbarea nu intervine brusc, se instalează ușor-ușor, și te trezești deodată că lumea ta nu mai e lumea pe care o știai. Care îți era familiară.

Face bine, extrem de bine să vorbim despre asta. Desigur că este nevoie ca acea persoană să aibă capacitatea să asculte. Să înțeleagă. Să te ajute să vezi noi perspective. Perspectivele sunt atât de multe. Precum firele de nisip. Precum mutările la șah. Miliarde și miliarde. Vorbind despre unele dintre ele, îți dai seama cât de mult pierzi rămânând blocat pe un singur drum pe care l-ai învățat până acum.

Înainte de a avea o conversație cu cineva, însă, întreabă-te dacă acea persoană este suficient de matură mental pentru a înțelege conceptul unei perspective diferite. Pentru că dacă nu, nu are niciun rost.

Nu orice dialog merită energia ta. Uneori, indiferent cât de clar te exprimi, cealaltă persoană nu ascultă pentru a înțelege – ascultă pentru a reacționa. Este blocată în propria perspectivă, nu este dispusă să ia în considerare un alt punct de vedere, iar dialogul cu ea nu face decât să te secătuiască. 

Există o diferență mare între o discuție sănătoasă și o dezbatere inutilă. 

O conversație cu cineva care este deschis la minte, care prețuiește dezvoltarea și înțelegerea, poate fi edificatoare – chiar dacă nu ești de acord cu ceea ce spune. Dar să încerci să relaționezi cu cineva care refuză să vadă dincolo de propriile convingeri, este ca și cum ai vorbi cu un zid. 

Indiferent cât de multă logică sau adevăr expui, persoana respectivă va răstălmăci, va devia sau îți va respinge cuvintele, nu pentru că ai greșit, ci pentru că nu este dispusă să vadă o altă parte.

Maturitatea nu se referă la cine câștigă o dispută, ci la a ști când o dispută nu merită purtată. 

Înseamnă să îți dai seama că liniștea ta este mai valoroasă decât să demonstrezi un punct de vedere cuiva care a decis deja că nu se va răzgândi. Nu toate bătăliile trebuie purtate. Nu orice persoană merită explicațiile tale.

Uneori, cel mai puternic lucru pe care îl poți face este să pleci – nu pentru că nu ai nimic de spus, ci pentru că recunoști că unii oameni nu sunt pregătiți să asculte. Iar asta nu este povara ta.

Tu cum știi când o conversație a trecut de la o discuție sănătoasă la o dezbatere inutilă?