Imaginează-ți că apelezi la un consilier financiar care îți recomandă să investești într-un anumit tip de active. Sora și prietenii tăi, care investesc și ei, îți spun că această decizie este foarte riscantă, recomandându-ți un alt tip de active.

Ce faci?

Când George s-a aflat în această situație, a decis să pună în balanță avertismentul prietenilor sceptici cu datele disponibile. Sora lui, ca și prietenii săi erau mulțumiți de rezultate. Deși randamentele nu au fost extraordinare, acestea au fost în mod constant pe creștere. Înarmat cu aceste informații, George a decis să meargă mai departe pe mâna cunoscuților, ignorând sfatul consilierului financiar. El a făcut o mișcare îndrăzneață, investind o mare parte din economiile sale în activele ‘colocviale’, să le spunem. A crezut că a dat lovitura. 

În scurt timp, portofoliul său a crescut cu 25%. Apoi a pierdut totul peste noapte, când piața respectivelor active s-a prăbușit. Era vorba de o schemă Ponzi, administrată de un ‘om de afaceri’ de succes. 

În urmă cu foarte puțin timp, Phil Tetlock, un psiholog renumit, a făcut o descoperire ciudată. Am citit despre ea în cartea lui Adam Grant, “Think again”. 

În timp ce gândim și vorbim, alunecăm adesea în modul de gândire a trei personaje principale, care trăiesc bine mersi în mintea noastră. 

Este incredibil câte alegeri neinspirate facem doar pentru că alegem să dăm crezare celor 3 personaje din creierul nostru. Fără măcar să le punem la îndoială credibilitatea. 

Cine sunt aceste 3 personaje?

• Predicatorul
• Procurorul
• Politicianul

În fiecare dintre aceste moduri, ne asumăm o anumită identitate și folosim un set distinct de instrumente.

Intrăm în modul de gândire al unui Predicator atunci când credințele noastre sacre sunt în pericol. Ținem predici pentru a ne proteja și promova idealurile și credințele. 

Intrăm în modul de gândire al unui Procuror atunci când găsim diferențe în raționamentul altor persoane. Le prezentăm argumente pentru a le dovedi că greșesc și pentru a le dovedi că noi avem dreptate.

Trecem în modul de gândire al unui Politician atunci când încercăm să convingem publicul.  Facem campanie și lobby pentru aprobarea alegătorilor noștri. 

Riscul este să devenim atât de absorbiți în a predica că avem dreptate, în a-i acuza pe cei care greșesc și în a face politică pentru a obține sprijin, încât să nu ne mai obosim să ne regândim propriile opinii.

Când George a ales să meargă pe mâna surorii sale și a prietenilor lor, cele 3 tipare din mintea lui au luat decizia, fără ca el să contribuie cu nimic. 

Decizia funestă care l-a împins spre pierderile financiare importante, a fost luată ascultând Predica surorii lui care i-a povestit despre banii pe care ea și prietenii ei îi făcuseră. 

Încrederea ei l-a determinat pe George să îl judece ‘penal’, precum un Procuror, pe consilierul financiar care l-a avertizat să nu investească, considerându-l vinovat de „cinism impulsiv”. 

George era în modul de gândire al unui Politician atunci când și-a lăsat dorința de aprobare să îl influențeze spre un da – voia să își mulțumească anturajul, nu voia să facă ceva diferit de toată lumea. 

Cu toții cădem în această capcană. 

Privind în urmă, George și-ar fi dorit, totuși, să fi abordat decizia folosind un alt set de instrumente. 

Ar fi putut analiza strategia de investiții mai sistematic, în loc să se încreadă pur și simplu în rezultatele declarate ale altora.

Ar fi putut căuta mai multe perspective din surse credibile. Ar fi încercat să investească sume mai mici pe o perioadă mai lungă de timp înainte de a risca atât de mult din economiile sale de o viață.

Toate astea l-ar fi pus în postura de om de știință.

Pentru omul de știință, considerarea unor noi perspective, noi unghiuri de analiză, este fundamentală. 

Un om de știință este plătit să reconsidere ceea ce se spune colocvial și care cel mai adesea se demonstrează a fi fals. 

Un om de știință este în permanență conștient de limitele înțelegerii noastre. Pe măsură ce știe mai multe, știe cât de puțin știe, de fapt. De aceea un om de știință nu poate fi niciodată sigur pe sine. Cunoașterea este infinită.

Un om de știință se îndoiește permanent de ceea ce știe el însuși, fiind curios în același timp să-și actualizeze opiniile pe baza noilor date. 

Numai în ultimul secol, aplicarea principiilor științifice a condus la progrese spectaculoase. 

Dar a fi om de știință nu este doar o profesie. 

Este o stare de spirit – un mod de gândire care diferă de modul cum funcționează mintea noastră. De aceea Dumnezeu iubește oamenii de știință.

Un om de știință nu este Predicator.

Un om de știință nu este Procuror.

Un om de știință nu este Politician.

Un om de știință caută adevărul. 

Fiecare dintre noi devine un savant atunci când căutăm adevărul. Atunci când facem experimente pentru a testa ipoteze și a descoperi cunoștințe. 

Oamenii de știință au cel puțin două trăsături de caracter principale: smerenia și curiozitatea. 

Instrumentele științifice nu sunt rezervate oamenilor cu halate albe și pahare de laborator, iar utilizarea lor nu presupune să muncești ani de zile cu un microscop și eprubete.

Ipotezele noi au la fel de mult loc zilnic în viața noastră ca și în laborator. Experimentele ne pot influența deciziile zilnice. Trebuie doar să îi facem loc și omului de știință în mintea noastră.

De aceea Dumnezeu iubește oamenii de știință. De aceea ne-a dat liberul arbitru. Să ne înmulțim talanții, referindu-se aici și la cunoștințe, la noi descoperiri, la progres, la evoluție. Rămânând smeriți și curioși.

Dumnezeu nu ne vrea nici Predicatori, nici Procurori și nici Politicieni.

Dumnezeu ne vrea, mai întâi de toate, Oameni de Știință.

Acest lucru mă face să mă întreb: dacă am gândi cu toții ca oamenii de știință, oare am face alegeri mai bune pentru noi?