#cc9f53

Tête-à-tête cu Isus

Te-ai întrebat vreodată de ce Isus a ales să nu predice în fața mulțimilor? Ar fi putut și El să umple câteva arene unde să-și expună viziunea asupra lumii. Asupra condiției umane. Ar fi avut subiecte de discuție. Nenumărate. Profunde. Transformaționale. Înălțătoare.

Dar nu. A ales altă cale. 

De ce crezi că și-a ales doar 12 apostoli? Îi cunoștea pe toți în profunzime. Își petrecea timpul când cu unul, când cu altul. Cu mai mulți sau chiar cu toți o dată. Participau împreună la alte evenimente sociale. Știa despre fiecare dintre cei 12 oameni, care ulterior au devenit propovăduitorii lui, tot ce se putea știi. Omenește și dincolo de omenesc. Cu bune și cu rele. 

Și-a petrecut viața alături de ei. Știa cine îl va vinde și pe câți bani. Știa cine se va lepăda de el de 3 ori până în zori. Știa cine se îndoia de el și îi cerea dovezi clare. 

Crezi că Isus nu putea automatiza? Să adune toți israelienii într-o arenă și să le vorbească. Să se urce frumos pe un piedestal o dată pe săptămână. Un fel de happy hour. Să audă toată lumea ce are el de spus. Avea subiecte cu care să-i țină atenți și cu care să le schimbe viața, nu crezi?

Dar nu. El a ales să lucreze individual. Tête-à-tête. Pentru că este instrumentul cel mai de încredere care nu poate fi bătut de nicio automatizare și nicio schemă de marketing. Se numește word of mouth. Isus știa bine lucrul ăsta. 

Eu cred că noi oamenii nu avem nevoie să fim iubiți. Noi oamenii avem o nevoie fundamentală de a fi înțeleși. Aceasta este temelia iubirii. Cumva sunt sinonime aceste două noțiuni. A înțelege pe cineva așa cum este și a-l iubi. 

E dificil să ai o comunicare relevantă cu o persoană dacă acea persoană nu te cunoaște. Cu atât mai greu este să transmiți ceva relevant unei mulțimi. Ți s-a întâmplat să mergi la evenimente cu mii de oameni, cu speakeri suiți pe piedestal și la sfârșitul zilei să nu poți articula o idee concretă care să ți se potrivească ție. ȚIE. Chiar dacă show-ul, lumina și artificiile au fost super. Bine, și gustările delicioase.

Participam o dată la un curs online, nu eram nici foarte mulți dar nici puțini, nu știu, vreo 70 de persoane. Pun și eu o întrebare. Mi se răspunde. Rapid. Superficial. Deloc pe gustul meu. Când dau să mai pun o întrebare, că știți și voi, întrebările ne salvează, moderatorul îmi răspunde cu nonșalanță:

“Gata, ai pus o întrebare. Ajunge. Să nu-i frustrăm pe ceilalți participanți. Să le dăm fiecăruia șansa să se exprime.” Și uite-așa am rămas nerăspunsă.

Dacă însă lucrezi individual, cu fiecare om în parte, lucrurile stau complet diferit.

De multe ori este bine să faci acest lucru cu un străin. Nu cu părinții, nici cu rudele, cu prietenii sau oricine din familia ta. 

Atunci când ești coach, înveți competențele de bază ale acestei meserii. Poate crezi că sunt nu știu ce avioane științifico-fantastice aceste competențe. 

Dar nu, nu sunt.

În esență sunt instrumente care te ajută să înțelegi omul din fața ta. Pentru că altfel nu-l poți ajuta dacă nu-l înțelegi mai întâi.

Înveți că trebuie să fii deschis, flexibil și centrat pe client. Tu nu (prea) exiști. Doar omul din fața ta există. Mai înveți despre cum poți tu să-l susții în procesul de realizare a obiectivului său. Despre planurile lui. Despre cum, poate, obiectivul de intrare în discuție e diferit de obiectul de ieșire, la care a ajuns pur și simplu analizând în profunzime aceste aspecte. Din perspective la care nici nu s-a mai gândit vreodată până acum. 

Despre cum tu ești flexibil, vulnerabil, autentic, în relația cu omul din fața ta. Omul are încredere în tine pentru că te deschizi, nu judeci, citește în ochii tăi curiozitate și dorința sinceră de a-l ajuta.

Mai mult decât atât, asculți atent și te concentrezi pe ceea ce clientul îți spune și pe ceea ce nu îți spune. 

Pe ce nu spune? Păi da. Crezi că te vezi cu un om de două sau de 10 ori și gata. Îi spui cele mai intime secrete ale tale. Dar omul respectiv le citește. Le vede. Altfel cum altfel crezi că înțelege pe deplin ce se află în spatele sistemelor tale? Cum altfel te poate sprijini să te exprimi liber de constrângeri și fără teama că ești judecat? 

Ei bine și după ce înveți toate astea la nivel teoretic, începi să le practici. 

Dar poți să le practici doar într-un singur fel. 

Trebuie să ai încredere că știi ce ai de făcut, uitând de toate cerințele specifice învățate la partea de teorie.

Trebuie să ai încredere că toate acele abilități care se află deja în tine, ies la iveală din inima ta, acolo unde au fost întotdeauna. Nu din capul tău. 

Acum, când te afli în fața clientului tău, doar și ți le reamintești.

Ca într-un parteneriat tête-à-tête cu un străin.

Pentru că, vorba lui Carl Jung, “nu există întâlniri întâmplătoare, există sincronicitate și ea ne poate schimba viața sau o parte din viața noastră…” 

În final vă las cu o poveste adevărată găsită recent pe net. Alain Delon tête-à-tête cu un străin. 

Era în mijlocul filmărilor pentru „Le Samouraï” (1967), o capodoperă cinematografică în care Delon l-a întruchipat pe enigmaticul asasin Jef Costello sub conducerea lui Jean-Pierre Melville.

În agitația filmărilor, Delon s-a trezit atras de pulsul vibrant al străzilor pariziene în timpul unui scurt răgaz și a pornit într-o plimbare pe aleile labirintice. Atunci a descoperit o bijuterie ascunsă – o cafenea modestă care emana aur unui farmec atemporal. Pășind în cafenea, Delon a fost învăluit de o ambianță plină de nostalgie, în care aroma cafelei proaspăt preparate se amesteca cu simfonia zgomotului animat. Acolo, în mijlocul luminii pâlpâitoare a lumânărilor și al clinchetului blând al porțelanului, a întâlnit un străin a cărui prezență părea să depășească limitele timpului.

Această figură misterioasă, un povestitor de cel mai înalt nivel, a răscolit povești despre escapade îndrăznețe și romantism interzis, aruncând o vrajă care a încântat imaginația lui Delon. Tête-à-tête lor s-a desfășurat ca un pas de deux atent coregrafiat, fiecare cuvânt, o pensulă pictând un tablou viu de vise împărtășite și dorințe ascunse.

În timp ce ziua se preda nopții și orașul își șoptea secretele, Delon și-a luat rămas bun de la enigmaticul său tovarăș, purtând cu el o comoară de amintiri care sfidează explicația rațională. Căci în acea întâlnire trecătoare, el a întrezărit întinderea nemărginită a conexiunii umane, unde străinii devin confidenti și șoaptele devin ecouri pe coridoarele timpului.

Și deși cafeneaua s-a estompat în tapiseria memoriei, iar străinul a devenit o fantomă a trecutului, esența acelei seri fermecate a zăbovit – o mărturie a frumuseții efemere a întâlnirilor întâmplătoare și a puterii durabile a povestirii. 

Tu ai trecut prin așa ceva vreodată?

Sunt Diana Ignat, fondatoarea Programului Real Women Love Real Money.  În calitate de mamă, antreprenor, proprietar de imobile și investitor, sunt extrem de fericită să împărtășesc aceste cunoștințe cu tine. Programul Real Women Love Real Money are la bază conceptul Mai Puțin Înseamnă Mai Mult și este construit ca suport pentru toate femeile ambițioase și ocupate care doresc să creeze abundență de durată. Programul îmbină o consiliere financiară sistemică, pornind de la obiective personale și culminând cu obținerea de venituri pasive. Creezi astfel spațiu pentru a te putea dedica cu adevărat lucrurilor importante pentru tine.

#cc9f53

Featured Post

Telefon: + 40 727 730 497 
Email: contact@dianaignat.ro

O să-ți placă Newsletter-ul meu! Introdu-ți email-ul.

ABONARE