Am în cap tot timpul un citat al lui Dalai Lama “Ai venit pe pământ cu un singur scop. Să fii bun și să fii util.”

Pe cât de simplă, pe atât de profundă mi se pare afirmația. Nu cred că cele două atribute sunt alese întâmplător și nici nu cred că întâmplător sunt doar două. Și mai cred că sunt profund intercorelate.

Nu știu cum ai defini tu motivul pentru care ai venit pe pământ, dar eu rezonez profund cu Dalai Lama.

Nu poți să fii bun și să nu fii util.

După cum, cel mai probabil dacă ești util cuiva, chiar și unui singur om, se numește că ești un om bun.

Și totuși multe dintre lucrurile din ziua de astăzi sunt inutile. Și deci, fac mai degrabă rău decât bine. De la concepte, la teorii, la demersuri științifice, la tehnologii, la business-uri, metode, rețete. Sunt pur și simplu păguboase.

O categorie aparte de oameni care îmbină armonios cele două atribute ale lui Dalai Lama  sunt oamenii de știință. 

De cca un an de zile am început să studiez coachingul. M-am interesat, am studiat puțin, m-am uitat în jur și am ales o academie acreditată la nivel internațional.

Coachingul este un domeniu tânăr, care derivă și lucrează cu concepte împrumutate din filosofie, psihologie, sport, business etc. 

Dacă ar fi să dau o definiție proprie a acestui domeniu, atunci coachingul înseamnă soluție prin dialog. 

Cum îmi place să învăț continuu și cum îmi plac toate aceste domenii, mă bucur tare mult și mă străduiesc să dau o utilitate bucuriei de a învăța. 

Dar nu-mi place doar să citesc și să învăț. Nuuuu. Îmi place și să vorbesc. Îmi place să aplic ce învăț. Îmi place să găsesc soluții. Îmi place să interacționez. Iubesc înțelepciunea, dialogul, interogarea, discuția critică, argumentul rațional. Îmi place să observ, îmi place să merg în adâncime. Îmi place să merg la rădăcină. Îmi place să explorez, să descopăr. Nimic nu mă face mai fericită decât aceste lucruri. 

Cred că tuturor ne place știința. Suntem privilegiați că trăim într-o societate dominată de știință.

Dar abordarea empirică nu este neapărat atât de evidentă. Trebuie să o învățăm chiar și într-o societate dominată de știință. Trebuie să învățăm abordarea empirică pentru a ne proteja pur și simplu de pseudoștiință. 

Dacă intri într-o librărie și zăbovești la secțiunea “Psihologie” ai să constați că este invadată de “The Big Three”: Bani, Sex și Dragoste. Dintre aceste cărți, mai puțin de 5% au o bază demonstrată științific. 

Subiectele din cadrul “The Big Three” nu au nicio bază științifică. Sunt inutile. Deci mai degrabă fac rău decât bine. 

Multe pseudoștiințe sunt industrii de milioane de euro care se bazează pur și simplu pe faptul că oamenii nu sunt conștienți de faptul că afirmațiile privind comportamentul uman pot fi testate.

De asemenea, publicul larg nu știe că multe dintre afirmațiile făcute de aceste pseudoștiințe (de exemplu, astrologia, chirurgia psihică, citirea rapidă, bioritmurile, atingerea terapeutică, casetele subliminale de autoajutorare, comunicarea facilitată și detectivii psihici) au fost testate și dovedite false. 

Existența industriei pseudoștiințelor crește tendința mass-mediei de a raporta senzaționalist știința. 

“Această tendință este mai gravă în psihologie decât în alte științe, iar înțelegerea motivelor pentru care se întâmplă acest lucru este o parte importantă a învățării cum să gândim corect despre psihologie.”, Keith Stanovich

Nu e de mirare că psihologia se luptă din greu să aspire la titlul de știință.

Nu e de mirare că nu se acordă (încă) Premiul Nobel pentru Psihologie.

Daniel Kahneman, unul dintre iluștrii cercetători de psihologie comportamentală care a primit Premiul Nobel în 2002, autorul “Gândire rapidă, gândire lentă”, a fost încadrat la disciplina “Economie”. Pentru că Premiul Nobel se decernează pentru orice știință exactă, naturală sau socială mai mult sau mai puțin înrudită cu psihologia: medicină, economie, neuroștiințe, științe sociale etc. Mai puțin pentru psihologie.

Și atunci? Este psihologia o știință? Și dacă da, de ce avem nevoie de psihologie?

Dar mai întâi, ce nu este știința. În primul rând, știința nu este definită de un anumit subiect. Orice aspect al universului este un teren perfect pentru dezvoltarea unei discipline științifice, inclusiv orice aspect al comportamentului uman. 

Universul nu poate fi împărțit în două tipuri de subiecte: științifice și neștiințifice. 

Deși, de-a lungul istoriei, forțe puternice au încercat de exemplu să plaseze ființele umane în afara sferei cercetării științifice, acestea nu au avut succes. De parcă oamenii nu ar fi parte din univers. 

Reacțiile împotriva psihologiei sunt probabil reminiscențele acelor vremuri străvechi.

De asemenea, știința nu este definită de utilizarea unui anumit aparat experimental. 

Nu eprubeta, computerul, echipamentul electronic, halatul alb al cercetătorului sau chatgpt-ul definesc știința. Acestea sunt mai degrabă capcane ale științei, în niciun caz, trăsăturile sale definitorii. 

Știința este mai degrabă, un mod de gândire și de observare a universului care conduce la o înțelegere profundă a funcționării acestuia. Iar dialogul, gândirea critică, observarea sistematică, curiozitatea etc sunt aspecte fundamentale ale înțelegerii profunde a oricărui fenomen.

Pe vremuri, de pildă, tunetele și fulgerele loveau turnurile de lemn ale bisericilor, arzându-le din temelii. De parcă nu era destul de dramatică situația, clerul striga sus și tare că este ‘un semn al răzbunării lui Dumnezeu’. 

Până când a apărut un om de știință căruia de mic copil îi plăcea, printre altele, să înalțe zmee. Când a crescut mai mare, Benjamin Franklin, a demonstrat că acela era pur și simplu un fenomen mai degrabă electric decât ecleziastic. A recomandat amplasarea unor paratrăsnete pe acoperișuri și gata. S-a terminat cu răzbunarea lui Dumnezeu. Fulgerele au dispărut ca prin farmec. Desigur, doar pentru cei care au fost de acord să le amplaseze.

Asta caracterizează cunoașterea științifică. Empirismul. Observarea fenomenelor pe baza examinărilor sistematice. Oamenii de știință află despre lume examinând-o. Studiază probleme rezolvabile iar cunoștiințele devin publice. Și replicabile în orice condiții. Este primul indiciu al cunoașterii științifice. 

De aceea eu cred cu tărie că lui Dumnezeu îi place știința. Pentru că este utilă oamenilor. Iar Dumnezeu este bun, prin definiție. La asta cred că se referă mai exact, Dalai Lama.

Sau amintește-ți de Galileo. Cu ajutorul telescopului său primitiv, Galileo a pretins că a văzut sateliți în jurul planetei Jupiter într-o perioadă în care oamenii învățați credeau că există doar șapte „corpuri cerești” (cinci planete, soarele și luna). 

Pe atunci se credea că originea cunoștințelor este gândirea pură sau că este accesibilă doar prin apel la autoritate. 

Unii cercetători contemporani au refuzat să se uite în telescopul lui Galileo. Alții au spus că telescopul a fost conceput pentru a păcăli. Alții au spus că acesta funcționa pe Pământ, dar nu și pe cer. Un savant, Francesco Sizi, a încercat să îl respingă pe Galileo, nu cu observații, ci cu următorul argument:

“Există șapte ferestre în cap, două nări, două urechi, doi ochi și o gură; astfel, pe cer există două stele favorabile, două nefavorabile, două luminoase, iar Mercur este singurul indecis și indiferent. Din acestea și din multe alte fenomene similare ale naturii, cum ar fi cele șapte metale etc., pe care ar fi obositor să le enumerăm, deducem că numărul planetelor este în mod necesar de șapte. . . . În plus, evreii și alte națiuni antice, precum și europenii moderni, au adoptat împărțirea săptămânii în șapte zile și le-au numit după cele șapte planete; acum, dacă mărim numărul planetelor, întregul sistem cade la pământ. . . . În plus, sateliții sunt invizibili cu ochiul liber și, prin urmare, nu pot avea nicio influență asupra Pământului și, prin urmare, ar fi inutili și, prin urmare, nu există.”

Ideea nu este că argumentul este ridicol de idiot, ci că a respins cu argumente nefondate o observație reală! Acum râdem pentru că avem avantajul retrospecției. 

Trei secole de putere demonstrată a abordării empirice ne dau un avantaj asupra bietului Sizi. 

Scoateți acești 300 de ani de empirism și mulți dintre noi ar fi putut fi acolo, dând din cap și îndemnându-l pe Sizi să meargă mai departe.

De asta avem nevoie de gândire critică. Să putem analiza eficient informațiile și de a judeca (evalua) corect lucrurile. Să fim conștienți de propriile limitări și să ne bucurăm când cineva ne trage de mânecă atunci când o luăm pe arătură. Să aplicăm standarde de încredere atunci când evaluăm sursele. 

Abilitățile de gândire critică te ajută să identifici sursele credibile necesare unei alegeri corecte.

Te ajută să iei cele mai bune decizii pentru tine. Înțelegi mai profund realitatea, moralitatea și viața ta, până la urmă.  

Sunt Diana Ignat, fondatoarea Programului de Coaching “Real Women Love Real Money”. Programul “Real Women Love Real Money” are la bază conceptul Mai Puțin Înseamnă Mai Mult și este construit sub forma unui dialog prin care tu îți explorezi problemele cele arzătoare, identificând obstacolele, resursele și soluțiile pentru a ajunge mai aproape de rezultatele pe care ți le dorești. Creezi astfel spațiu pentru a te putea dedica cu adevărat lucrurilor importante pentru tine.